“Aducem la cunostiinta onor public din Iasi, ca in ziua de 17 februarie (1 martie) 1900, vom preda circulatiunei prima linie a tramvaiurilor electrice, dintre Gara si Hala. Primul vagon va pleca in fiecare zi, la ora 7 dimineata de la bariera Garei, iar cele l’alte ii vor succeda in intervale regulate de cate 7 jum.minute, in fiecare directiune, inspre Hala si de la Hala spre Gara, urmand astfel, pana la 11 noaptea.” – Anunt din ziarul Ecoul Moldovei din 24 februarie 1900



    La 25 februarie 1898 regele Carol I promulga legea 713 pentru concesionarea tramvaiului din Iasi, lege ce reprezinta actul de nastere al tramvaiului din orasul nostru.
    In baza acesteia, la 19 martie 1898 se semneaza contractul definitiv intre Primaria Iasi (primar N.Gane) si firma A.E.G. Berlin, pentru realizarea transportului cu tramvaiele electrice la Iasi. Din partea AEG contractul a fost semnat de ing. Carol Litarszek, numit in 1898 director al tramvaielor din Iasi (1898-1901).
    La 6 mai 1899 Iasul poseda prima uzina electrica comunala (“Uzina de lumina”).
    In 1900 pe strazile Iasului circulau tramvaie electrice, prima linie fiind cea dintre Gara si Hala (17 martie 1900) iar pretul unui bilet de calatorie dus-intors era de 15 bani.
    Urmare a mai multor modificari, in anul 1901 traseele, deservite de 19 vagoane, erau:
    • Gara – Piata Unirii
    • Pacurari – Nicolina
    • Copou-Socola
    • Str.Alba-Abator
    • Tg.Cucu-Sararie
    In anul 1901, la 31 ianuarie este numit la conducerea Directiei tramvaielor din Iasi, ing.A Grattian.
    Prin definitivarea retelei de tramvaie, Iasul se situa pe locul I, ca lungime de retea (17,307 km) intre primele orase din tara in care s-a introdus tramvaiul electric in perioada 1894-1901 (Iasi, Braila, Galati, Timisoara, Bucuresti).
    Odata cu intrarea Romaniei in razboi, se trece la preluarea de catre Comuna Iasi a averii fostei societati AEG, la data de 8 iunie 1924 fiind constituita Societatea comunala de electricitate Iasi (SCEI) al carei director era ing. Mircea Volanschi.
    Pentru imbunatatirea transportului de calatori la Iasi, incepind din 1929 au fost aduse primele autobuze iar primele trasee autorizate de primarul Oswald Racovita au fost:
    • Nicolina (statia CFR – tirgusorul Nicolina);
    • Pacurari (bariera Pacurari - tirgusor Pacurari).
    In perioada celui de-al doilea razboi mondial pentru Societatea de Electricitate si Tramvaie Iasi au fost ani dificili, fapt ce determina decaderea acesteia, inclusiv demiterea directorului ing.Mircea Volanschi (in urma evenimentului dramatic din 20 septembrie 1941 cind la uzina electrica a fost un mare incediu, ing. Volanschi impreuna cu intregul personal de exploatare fiind acuzati de sabotaj, arestati si deferiti Curtii Martiale) si inlocuirea acestuia cu ing.Anton Motet.
    Daca in anii 1938-1943 parcul inventar de vagoane al uzinei era de 45, in anul 1945 acesta scade la un numar de 19.
    In perioada imediat urmatoare razboiului, Societatea Comunala de Electricitate Iasi a suferit numeroase modificari organizatorice. Astfel, in anul 1961, la 1 iulie, se formeaza doua intreprinderi separate: Intreprinderea Regionala de Electricitate (IRE) Iasi si Intreprinderea de Transport Iasi - director Nicoleanu Eugen.
    Mentionat ca importanta perioada in care la conducerea Serviciului Comunal de Electricitate – Tramvai a fost ing. Petre Nazarenco, care, ca si ing.Volanschi, a fost mereu aproape de problemele uzinei fiind numit „tata Nazarenco”.
    Etapa 1961-1970 este marcata de importante lucrari de investii, in anul 1970 parcul inventar al intreprinderii fiind de: 128 tramvaie, 184 autobuze, 48 taximetre si 5 furgonete, conducerea unitatii fiind asigurata din anul 1967 de ing. Negulescu Anghel.
    Perioada 1971-1985 inseamna pentru Iasi, modernizarea transportului, in anul 1977 perfectindu-se contractul pentru procurarea noilor tramvaie tip T4R (TATRA) din Cehoslovacia.
    Anul 1979 este anul infiintarii Intreprinderii Judetene de Transport (IJTL) Iasi cu un numar total de 2412 angajati, conducerea noii intreprinderi fiind asigurata din anul 1980 de ing. Cambose Gheorghe.
    In anul 1981 incepe livrarea noilor tramvaie TIMIS 3, iar in anul 1985 a fost data in functiune prima linie de troleibuz Pacurari – SIA Bahlui.
    Dupa ce in luna septembrie a anului 1989 directorul general al intreprinderii este numit ing. Urdaru Ioan, in anul 1991, la conducerea noii Regii Autonome de Transport in Comun Iasi vine ing. Cuza Constantin.
    In perioada 1992-1997 parcul de tramvaie s-a marit prin introducerea in exploatare a tramvaielor V2A modernizate la S.C. Nicolina S.A, in anul 1995 recurgindu-se la procurarea din Franta a 50 autobuze second hand tip SAVIEM. Astfel, in anul 1997 parcul inventar fiind de: 159 tramvaie, 46 troleibuze si 147 autobuze.
    Din luna februarie 1997 a fost numit director general jr.Girlea Petru care a asigurat conducerea regiei pina in anul 2002, cind a fost numit director, ing. Abalasei Neculai.
    Pentru realizarea unui transport civilizat si pentru imbunatatirea relatiei dintre regie si calatori in perioada 1998-2004 s-au efectuat demersurile pentru achizitionarea din Germania a 62 tramvaie GT4 de la Stuttgard si 14 tramvaie T4R de la Halle in regim ”second-hand”, incepindu-se si executia lucrarilor de reabilitare a caii de rulare.
    In scopul imbunatatirii calitatii transportului si pentru integrarea in Comunitatea Europeana s-au desfasurat in perioada 01.05.2001-31.10.2003, proiecte cum ar fi: ”Publicitatea si Educatia privind Constientizarea Traficului pentru Sprijinul Strategiei de Transport Sustinute in Europa (TAPESTRY)” in valoare de 15.000 Euro cu scopul de a promova un transport public durabil si competitv.
    Pe data de 18.11.2002 regia se divizeaza raminind doar cu activitarea de transport electric (cu tramvaie si troleibuze) sub denumirea de Regia Autonoma de Transport Electric in Comun Iasi, transportul auto fiind preluat de nou infiintata S.C. „Autobuzul” S.A.
Doriti sa vizitati Iasul?
R.A.T.P. iti arata Iasul.
Pentru turisti si nu numai R.A.T.P. va invita sa vizitati Iasul cu ajutorul mijloacelor de transport in comun.

Evenimente si comunicate



S-a lansat site-ul Transport in Iasi unde gasiti informatii utile referitoare la mijloacele de transport din Iasi.